Asumarea responsabilităţii pentru schimbare în România

Posted on Ianuarie 21, 2012

1


Scriu acest mesaj pentru că nu mă recunosc în niciuna dintre atitudinile şi mesajele posibililor învingători de mâine, fie că ei voi fi USL sau protestarii anti-sistem, pentru că societatea pe care eu mi-o doresc eu este bazată pe demnitate umană, spirit critic, dorinţă de dialog şi mediere, renunţarea la resentimente şi răzbunare, respectul faţă de lege şi procedurile democratice de participare publică, dialog social şi transparenţă decizională, guvernare democratică şi etica muncii. Este ceea ce, dacă ar fi să visez cu ochii deschişi, ar fi trăsăturile unui scenariu în care actualul partid de guvernământ şi cei mai importanţi politicieni din România care au terfelit mişcarea de expresie liberă şi s-au făcut responsabili de violenţele nejustificate şi-ar cere scuze poporului roman şi ar porni de a doua zi să facă lucrurile lucrând cinstit, transparent, în consultare cu partenerii sociali, implicând profesionişti şi oameni cu caracter etc etc. Nu se va întâmpla şi nici răbdare nu mai e pentru aşa ceva,

Trebuie însă să privesc în faţă realitatea, iar realitatea e că acum oamenii par profund nemulţumiţi şi fără răbdare. Trebuie să accept că acum într-adevăr nu este posibil să aibă loc o consultare sau un dialog social mulţumitor care să aducă laolaltă aceiaşi jucători pe baricada Puterii politice. Cum văd eu lucrurile, este foarte probabil ca acum să ne regăsim într-o situaţie care cere un tip de instituţii şi de abordare mai degrabă unei justiţii (civile) de tranziţie (transitional justice), în care esenţa este mai degrabă restabilirea unei ordini etice, decât a unor mecanisme eficiente de rezolvare a problemelor specifice care urlă. În acest sens, forţele civice care ţin aprinsă flacăra revoltei şi expresia nemulţumirilor faţă de toate partidele politice au o imensă responsabilitate în a gestiona nemulţumirile oamenilor.

Din punctul meu de vedere cea mai mare iluzie pe care o putem avea acum este că liderii nu există sau nu contează (sau nu ar trebui să conteze!). Ideea asta poate funcţiona retoric într-un sens pozitiv, în care este important ca fiecare să înţeleagă că este responsabil de propria sa viaţă şi că are dreptul să îşi dorească un trai mai bun (chiar dacă nu este întotdeauna şi realist că îl poate avea prea curând) şi să îşi exprime nemulţumirea faţă de nedreptăţile la care a fost supus/ă.  Însă cred că e important să nu ne amăgim că nu ar exista formatori de opinie. Aceşti oameni sunt atât de apreciat, cât şi de privit sub cerinţa găsirii unei responsabilităţi asumate pentru ceea ce va urma şi a unor soluţii.  Pentru mine, ceea ce vedem în piaţă, oameni care îşi poartă propriul mesaj, care sunt preluate şi distribuite prin diverse canale de comunicare, social media sau presă, sunt importanţi ca simbol, şi nu doar ca număr. Puterea lor reală în ceea ce va urma stă nu atât în ceea ce spun ei că ar trebui făcut, cât în faptul că o spun mulţi, o spun răspicat şi o spun liber (sau pretinzând că o spun liber faţă în faţă cu abuzurile de care uneori se lovesc). Soluţiile la problemele lor (şi ale altora, care încă sunt muţi) vor trebui să vină însă de la experţi, profesionişti, oameni de politici publice, (alţi) politicieni. Nu putem elimina principiul reprezentativităţii, delegării şi ierarhiei, pentru că pe asta se bazează felul în care este clădită societate. Suntem mulţi, există interese macro ale comunităţilor şi societăţilor noastre, participarea cetăţenilor poate doar completa şi influenţa, şi nu înlocui, deciziile luate de cei care au fost investiţi cu Putere şi obligaţia de a acţiona pentru societate.

În acest sens, am devenit astâzi conştientă că ceea ce este foarte probabil să derive din mişcarea care s-a creat este schimbarea elitei intelectuale şi politice a României, în sensul înlocuirii celor de acum cu alţii, care aşteaptă să preia frâiele pentru a transforma societatea într-o lume mai etică, mai justă, mai bună în general (în cazul fericit, pe care totuşi îl văd ca fiind probabil). Şi că mare parte din procesul de legitimare a acestei noi conduceri se întâmplă chiar acum, sub ochii noştri, prin prezenţa în piată sau susţinerea nemijlocită a ceea ce se întâmplă acolo. Dacă aşa va fi, ceea ce îmi doresc eu e să fie oameni buni şi înţelepţi, care să nu se răzbune – căci aşa cum se desfăşoară lucrurile, altă soluţie nu vor avea din punctul de vedere al legitimităţii pe care şi-o construiesc acum, aşa cum o fac acum şi nici nu văd potenţialul vreunuia de a ivi vreun licăr de mediere în rândul societăţii în ansamblul ei, politicieni şi Putere inclusiv – după ce au înţeles lucrurile în complexitatea lor, care să aibă curajul de a lua decizii ne-populiste (şi probabil va fi greu…), care să încurajeze spiritul critic, chiar atunci când vor fi contrazişi, care să nu învrăjbească şi să considere că trebuie să decapiteze fără noimă TOT ce a fost legat de instituţiile şi guvernările trecute, pentru că nu tot ce a fost creat e rău şi nici toată lumea rău-voitoare, hoaţă şi ne-profesionistă, care să nu pornească o vânătoare de vrăjitoare şi să îi privească pe toţi oamenii drept în ochi, aşa cum sunt ei.

Dacă vă întrebaţi ce importanţă are acest text pentru bani pentru arte, răspunsul ar fi că există pentru mine o legătură directă între felul în care se iau deciziile în cultură, procedurile şi argumentele care sunt aduse, şi măsură în care ele permit nevoilor reale să fie reflectate în deciziile autorităţilor publice.  Ce se întâmplă acum în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în alte locuri din ţară este important.

Posted in: opinii