Ce sărbătorim de fapt pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale?

Posted on Ianuarie 15, 2012

0


O decizie a Parlamentului României din decembrie 2010 consfinţea ziua de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale. La momentul la care a fost comunicată, mi-am zis că nu e neapărat ceva rău că e ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, că Eminescu este un bun start pentru a gândi şi regândi ce mai înseamnă azi cultura noastră naţională. Uşor antisemit, pe gustul vremurilor pe care le-a trăit, libertin, romantic şi angajat politic, poet şi om de viaţă, Eminescu este, cum s-ar zice, ofertant pentru o privire critică suculentă asupra ceea ce mai suntem noi cultural, ce ne mai reprezintă ca naţie, relaţia pe care o mai avem cu străinii, minorităţile, limba română, pofta de muncă,  libertatea de cuget şi simţire, soarta poeziei – to name just a few. Eminescu a şi trăit într-o perioadă interesantă pentru istoria României, poate şi ea putea fi adusă în discuţie şi făcută o paralelă semnificativă cu timpurile pe care le trăim acum. Din păcate, ceea ce se vede la a doua serbare a acestei zile lasă de dorit. Festivismul pare a fi literă de lege iar personalitatea lui Eminescu este celebrată, aprofundată, comunicată fără prea multe dileme şi nu prea complex. Iată de exemplu ce anume din opera sa au ales să publice Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional pe situl propriu (atenţie, îl redau integral, fără poză, însă…):

… Nu bani vă cer, ci vremea şi auzul.
Aprinde-ţi pipa şi aşază-ţi jeţul
La gura sobei, cum o cere uzul;
Citeşte cartea ce îţi cade-n mână
Şi vezi de nu-i mărgăritar hurmuzul
Ce-n mână-l ai de-acum o săptămână.”
Mihai Eminescu

„Un om de cultură care nu foloseşte firesc câteva limbi străine, nu-şi merită numele. Un om care n-a citit autori întregi şi nu simple cărţi, n-a citit cu adevărat. Cine n-a acoperit câteva culturi, nu poate spune nimic adânc despre cultura sa. (…) Căci funcţia operelor mari nu e de a fi doar contemplate. Este de a naşte alte opere mari, sau măcar de a modela omenescul din tine.”
Constantin Noica – Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti

În lipsa altor declaraţii mai explicite şi a unor mesaje mai clare, eu înţeleg următoarele: că Ministerul crede că nu poate fi numit om de cultură decât cel cu o cultură bine lustruită, care a citit “operele mari”, că susţine predarea şi învăţarea limbilor străine, că această cultură absolut obligatorie se dobândeşte prin studiu liniştit şi reflecţie la gura sobei, că oamenii de cultură adevăraţi nu vor bani, ci vor atenţie şi receptare la public, că Constantin Noica este alături de Mihai Eminescu, singurul stâlp demn de a reprezenta ideea de cultură naţională. O notă de răutate în ce am scris mai sus? Poate mai degrabă frustrare, că deşi batem coridoarele europene ale interculturalismului, că am semnat o Convenţie UNESCO a Diversităţii Expresiilor Culturale, perspectiva asupra culturii naţionale propagată de autorităţile publice, televiziunea publică şi Minister cu această ocazie, este una elitistă, canonică şi obscur comunicată.

Şi pentru a reveni asupra subiectului acestui blog, relaţia dintre bani şi arte, vă invit să urmăriţi ce manifestări au fost finanţate în urma apelului de cereri de propuneri de proiecte culturale pentru această sărbătoare în 2012 aici. Aţi putea spune: bine, astea au fost propunerile, din astea au avut de ales, însă un pas în spate spre felul în care a fost organizat concursul de proiecte poate să vă dumirească, poate. Anunţat pe 20 decembrie fără a cuprinde un ghid al competiţiei, un formular de solicitare a finanţării şi cu greşeli în corpul mesajului (peste tot apare date de 15 ianuarie 2011 ca fiind data ţintă pentru propunerile de evenimente, ceea ce pentru unii a însemnat că nu e niciun concurs, că e o ştire veche rătăcită…), aşa s-a promovat finanţarea pentru marea sărbătoare a Culturii Naţionale. Ce e clar însă e că pe 15 ianuarie 2012 Eminescu din mintea lor a luat faţa de departe altor dileme şi serbări în jurul semnificaţiei culturii naţionale azi.

Posted in: opinii